Responsabil punct de lucru

Ce vei face:

Vei coordona activitatea punctului de lucru și te vei asigura că procesele și echipele de lucru sunt organizate pentru realizarea obiectivelor stabilite.

Vei fi responsabil de realizarea producției, în termeni de cantitate, calitate, timp de livrare.

Vei identifica și rezolva probleme care pot afecta activitatea punctului de lucru, incluzând planificări, fluctuația personalului, neconformități ale produselor, disponibilitatea echipamentelor de producție.

Vei fi responsabil de comunicarea cu clienții pentru subiecte legate de livrare/calitate/suport tehnic.  

Vei analiza indicatorii de performanță ai punctului de lucru și vei implementa măsuri pentru îmbunătățirea continuă a proceselor și performanțelor, în conformitate cu principiile Lean. 

Vei construi spiritul de echipă, vei îndruma angajații din subordine, îi vei evalua și motiva, stabilind competențele care trebuie dezvoltate.

Vei implementa măsuri corective în cazuri de criză, urgență sau situații critice, împreună cu Directorul General.

Te vei asigura că regulile de sănătate, securitate, mediu sunt respectate.

 

Ce căutăm:

Studii superioare, preferabil tehnice.

Experiență și cunoștințe solide de Lean Manufacturing și Supply Chain Management, dobândite într-un mediu de producție industrială. 

Gândire tehnică, structurată, orientată spre rezultate, calitate și îmbunătățire continuă.

Abilități dezvoltate de sinteză și transmitere clară a informațiilor.

Abilități dezvoltate de comunicare și lucru în echipă. Atenție la detalii, planificare și organizare a activității.

Spirit inovator, gândire creativă și promotor al schimbării.

Personalitate puternică, capacitatea de a implementa noi metode de lucru și mentalități.

Cunoștințe avansate de utilizare pachet MS Office. Reprezintă avantaj cunoașterea unei aplicatii de project management/Autocad.

Cunoștințe de limba engleză/franceză la un nivel avansat.

Domiciliu în Pitești/localitățile învecinate. Permis cat. B și disponibilitate pentru deplasări ocazionale.

 

Ce oferim:

Loc de muncă stabil, într-o companie solidă din punct de vedere financiar.

Condiții și instrumente de lucru moderne.

Plan de integrare personalizat.

Participarea la cursuri de formare și dezvoltare. Oportunități de dezvoltare profesională și personală la nivelul grupului Rossmann România.

Participarea la proiecte complexe şi provocatoare, legate de industria în care activăm şi satisfacţia unei munci interesante, care te va dezvolta constant.

Implicarea în proiecte de responsabilitate socială legate de educație, sănătate și protecția mediului.

Pachet salarial atractiv (include abonament de servicii medicale private, program de lucru flexibil, bonusuri, contribuție la pensie facultativă).

Persoanele interesate pot trimite un cv actualizat pe adresa de e-mail recrutare@rossmann.ro , menționând poziția pentru care aplică. Toate aplicațiile sunt confidențiale. Vom contacta doar candidații potriviți. 

 

Trimite CV-ul tau pentru aceasta pozitie

Prentru a vizualiza aceasta pagina este nevoie de un browser modern.


Google Chrome

Mozilla Firefox

Internet Explorer